pe zi ce trece

© theo gosselin

în linişte, în din ce în ce mai multă linişte. aproape că-mi vine să-ţi cer şi ţie aceeaşi linişte, să mergi în vârful picioarelor când cobori din pat, să-mi vorbeşti în tăcere, să-mi citeşti fără să-ţi mişti buzele, să mă strângi în braţe fără să se audă foşnetul cearceafurilor, să ne bem cafeaua fără să auzim cum fierbe apa, să nu se audă nimic atunci când deschidem fereastra, iar afară să nu ne mai auzim decât bătăile inimilor, în intersecţii.


dar atâta linişte nu poţi cere nimănui, cu atât mai puţin unui lup solitar. când vrei linişte, îţi doreşti singurătate. aşa că accepţi acest sacrificiu şi îmbrăţişezi această singurătate-medicament, pe lângă cutiile verzi-albe-roşii de care începi să te temi.


acum trei zile puteai să vezi prin mine, atâta doar că nu ne-am întâlnit.


mă tem că nu mai am ore, dar nu mă mai gândesc la asta. nu acum. mâine dimineaţă o să am din nou aceeaşi energie. falsă, dar va exista. şi o voi lua de la capăt. there's an end to all of this.