acumpotsănudormliniştită

aveam nevoie de o cameră mai mare. în care să ne întindem braţele, antebraţele. iertare. în care să ne aşezăm liniştiţi pe jos. acum putem liniştiţi să nu mai dormim. şi ne trezim uneori pe la 3 din realitate şi ne amintim că ar trebui să ne facem timp pentru vise. poate mâine.

e redescoperire. şi e iertare. şi transformare. la 5.27 îmi îngheţaseră mâinile pe telefon şi mergeam repede, fără să îmi dau seama. elisabeta, ştirbei vodă. maşinile care abia atunci îşi aprindeau farurile. ţi-am arătat lumina asta? am un moment al zilei preferat. mă visez uneori în lumina aceea. m-am visat mai demult, când eram mică, pe străzile parisului în lumina aceea, cu tine. şi-am simţit atunci, mai mult ca niciodată, că acela era viitorul real, tangibil, posibil.

azi mi s-a împlinit un vis. de aproape doi ani era un vis, iar azi s-a împlinit. mulţumesc, viaţă. cine-ar fi crezut că îţi ia doar 20 de minute ca să ajungi acolo unde doar ai sperat? m-au luat schimbările pe sus, iar eu, pentru prima oară, am decis să cresc odată cu ele în loc să mă sperii şi să decid că voi da greş.

trec prin zile ca printre nişte uşi care se deschid şi se închid uimitor de repede. şapte etaje dimineaţa, şapte etaje la prânz. aş vrea să îmi fac timp uneori pentru o cafea. aş vrea să rămânem aici şi, în acelaşi timp, să plecăm atât de departe încât nimeni să nu mai ştie de noi, niciodată.

acum pot să nu dorm liniştită. azi mi s-a împlinit un vis. iar eu trebuie să muncesc pentru a le împlini şi pe celelalte. mulţumesc, viaţă.