clipa scurtă a fiecărei zile

n-aş putea să mai descriu stările şi dimineţile. e-atâta linişte în jur şi mi-e atât de drag să am în jur doar cărţi, tocmai acum, când scrisul unei ultime lucrări ar trebui să fie prima grijă. dar mirosul de ceai nu îmbie la scris atât cât ademeneşte la lectură. am recitit ieri utopia, după ani, şi-am ştiut că a fost un moment potrivit. am început steppenwolf, dar haruki murakami mă farmecă într-un mod cumplit şi trăiesc, şi în afara cărţii, în aceeaşi lume din paginile ei.

sunt stări despre care nu pot să mai vorbesc. sunt schimbări, sunt multe străzi - mult prea multe, am obosit să merg din punctul x în y, mă simt ca un bătrân neputincios - sunt locuri, bănci peste care suflă un vânt mult prea rece, şi nu mai sunt decât prea puţine încăperi, ba nu, mai e doar una, în care să mă regăsesc şi să am grijă de mine.

sunt şi cutiile cu medicamente lângă pat, să întregească parcă acest potret al unui om care şi-a luat liber nu de la munca de zi cu zi, ci de la oameni.