azi aproape că

puţine lucruri sunt cu adevărat dramatice, iar o cămaşă necălcată nu e unul dintre ele. 


preţul: 1,99 euro. vreau înapoi acasă. ştiu deja că după întoarcerea din paris, o să urmeze din nou viena. oricât de paris ar fi parisul. 


ştii că ieri mi-am dorit să am din nou mult timp liber? începe să-mi fie frică, muna. începe să-mi fie îngrozitor de frică.


mi-a spus cineva odată că nu am cum să văd răsăritul de la fereatsra mea tocmai când eu îi povesteam că am văzut răsăritul. mi-a spus că nu am cum, pentru că nu văd linia orizontului. pentru mine însă, linia orizontului era întotdeauna un nor dens, ceţos, lăptos albăstrui. un munte pe care mi-l imaginam acolo. dincolo de munţi, undeva departe, linia orizontului. 


azi am făcut un pas înainte, dar tot nu mă recunosc. mai mult decât atât, trebuie să iau acest necunoscut cu mine, să-l port pe străzi, prin redacţii, prin biblioteci, să-i spun să ia loc, să citească, să scrie. să-l servesc şi cu un ceai, pe înserat?


dar ce înserări. târzii, nici nu le mai simt gustul. 


îmi deschid inima către lucrurile şi mai bune care vor veni. am uitat că mi s-a oferit posibilitatea de a scoate o carte. aştept însă momentul potrivit pentru mine. nu acum. îmi urmez instinctul. doar el mai ţine de un om pe care îl cunosc sau, cel puţin, îl recunosc la răstimpuri. 


îmi iau oamenii toată energia pe care o am dimineaţa. iar eu, când ajung acasă, îi dau de mâncare acestui necunoscut. nu mult, îi spun. doar ştii că avem o călătorie de făcut. 


e iubire? e iubire.