piaţa amzei nu a părut niciodată mai pustie

paşii lăsau urme adânci în durerea de cap care-mi sfâşia auzul. şi totuşi, o linişte cumplită se aşternuse dincolo de noi. tălpile au început să ne doară, poate totul s-a petrecut din cauza frigului. pe strada ta, luminile se aprind cel mai târziu. uneori, în dreptul intrării, nu mă opresc. merg mai departe, ca şi cum nu aş şti cine locuieşte acolo, ca şi cum nu aş fi intrat niciodată pe uşa aceea. dureri de cap, iar tu mă serveşti întotdeauna cu cafea. atât de puţin mă cunoşti. iar eu iau ceaşca în mâini şi beau tot conţinutul. atât de puţin îţi arăt. şi astfel, cu iluzia că ne cunoaştem, ne petrecem uneori minutele pe care obosim să le mai petrecem cu alţii. înlocuitori, nici noi nu ştim ai cui, zâmbim şi povestim nimicuri. ştim bine că vremea nu o să se schimbe, dar vorbim despre ploaie şi nori. îţi zâmbesc şi îţi dau dreptate, în timp ce tu pui din nou cafea în ibric. pervazul tău e gol. ai scrijelit într-un colţ un omuleţ cu joben şi o pipă mai mare decât el. am râs când l-am văzut. mi-am dat mai târziu seama că între mine şi omuleţul măzgălit de tine nu era nici o diferenţă.

take a deep breath

o luăm cumva de la capăt cu un nou an? nu simt deloc că ar fi un nou început, ci doar o simplă continuare. I always have a headache nowadays. I always run and run and find too little time to stop and see, not just watch. I should take a deep breath and go on. I've came back today after a more than pleasant train trip. beautiful forests with a white untouched ground and black silhouettes holding hands together as if not letting anyone inside. with music, my school papers and a book. with peace inside and a calm I had almost forgotten. and then the people on the streets, the crowds, the cars, the insanity I love so much. I had to walk a lot by foot, problems arose as soon as I got here, had to go to places, talk to strangers, ask for informations, make phonecalls, talk a lot on the phone trying to solve the problems, getting tired with every hour. and despite all these, I didn't get mad at them, I managed to keep calm. And so, all the problems were solved. I have a headache now and I might be cold too, but I take a deep breath, take my gloves and go back outside, among the streets, the crowds, the insanity I love so much.

aşadar

sunt o fâşie de durere
străpung şi mâini şi piept şi tot
şi cred, chircită pe podea,
că mâine am să mor.
sunt toată numai nebunie,
sunt amintiri şi vise,
sunt ceştile de dimineaţă,
ţigările nestinse.
sunt fiecare geam închis
în fiecare seară,
sunt ploile ce ne-au atins
în nopţile de vară.
sunt fiecare amintire,
sunt fiecare glas,
sunt fiecare ciob de ură
sunt tot ce-a mai rămas.
sunt o fâşie de durere,
o cută de cearceaf,
şi tot eu ştiu că uneori
sunt răul necesar.

Awake. Slightly unbearable.

You know I usually don't do this. şi nu pentru că aş fi movie-selfish, ci pentru că nu cred că ştiu cum să fac recenzia unui film. totuşi, o să urmez principiul "it's my party and I'll write a review if I want to".

Awake.
Ca o muritoare de rând, am vrut să văd filmul pentru Hayden Christensen. avem toţi slăbiciunile noastre. pretty bad boys just happen to be one of my guilty pleasures. multe nu ştiam despre acţiunea filmului, doar că, în mare, tânărul simte tot în timpul operaţiei. şi mă aşteptam, în necunoaşterea mea, să văd cum o să tot sufere crunt şi cum o să ţipe groaznic pe tot parcursul filmului. ca în povestea cu drobul de sare, mă aşteptam fix la e ce mai rău. şi cum îs tare slabă de înger şi mă uit la filmele bloody bloody mary printre degete, nu m-am putut abţine nici acum să nu acopăr jumătate din monitor la vederea primei tăieturi. şi din cauza începutului, chiar mă aşteptam la tot ce e mai rău. dar vă pot spune că nu e chiar atât de înfricoşător şi că merită văzut. că e plin de momente în care o să spuneţi "nu se poate!". şi că de la un punct încolo o să vă daţi seama cum se termină. dar doar în mare şi doar dacă aveţi o intuiţie bună.
conştienţa sub anestezie este un fapt real. prin urmare, filmul primeşte o bilă albă pentru că ne face să ne oprim ceva mai mult asupra unui lucru care poate până acum nu ne impresiona doar din mărturiile celor care au trecut prin aşa ceva. există campanii pentru introducerea în toate spitalele a sistemelor de monitorizare a activităţii creierului în timpul operaţiilor care necesită anestezie generală. din păcate, există şi nenumărate documentare care ne prezintă cum oamenii mor de foame în jurul nostru. şi cu toate acestea, nu facem niciodată nimic. cred însă că până şi cuvintele au puterea de a schimba ceva. întâi mentalităţi, apoi destine.

aşa cum uneori, noi.

iernile noastre au miros de iubire sinceră şi simplă. şi când ne plictisim, ne spunem unul altuia la revedere cu o strângere de mână politicoasă.

Foto.

cum e, cum nu e

uneori serile mă sperie şi încerc să adorm cât mai târziu sau să nu mai dorm. uneori se înghesuie atâtea gânduri aşa cum doar înainte de multe examene mai aveam. mi-e atât de urât uneori să adorm. a plouat a octombrie toată ziua. am dat o căruţă de bani pe nişte căşti care până la urmă nu izolează fonic, nu pot seta nici volumul şi nici eu nu mai ştiu de ce le-am luat. a, da, pentru că aveau un cablu cât o autostradă.
-vă pot ajuta cu ceva?
-nu, mulţumesc.
îmi dau seama câteva secunde mai târziu că angajatul respectiv mi-ar putea oferi totuşi nişte informaţii.
-ce lungime are cablul acestor căşti?
-toate au 1,8o metri.
-păi uite, pe astea scrie că au 2m.
el, calm:
-atunci toate au 2m.
-şi astea de aici au 2,5 m (căştile jvc pe care le-am şi cumpărat până la urmă :-< ).
la fel de calm, angajatul a decis în final că nu prea mă poate ajuta cu nimic.

little bit şi un strop de sinceritate

mi-e dor să fiu îndrăgostită. mi-e dor să cunosc oameni noi, să am emoţiile acelea pe care le simţi când ieşi cu cineva despre care nu ştii mai nimic şi pe care nici nu ştii cum să îl tratezi. mi-e dor să iau un mic dejun la o fereastră mare şi luminoasă, mi-e dor să nu mai am timp, mi-e dor de multe lucruri şi mi-aş dori să am ceva mai multă voinţă. mi-aş dori să fiu tot timpul aşa cum mă simt acum: liniştită, cu gânduri senine, cu un zâmbet sincer şi cu convingerea că anul viitor va fi un an frumos, cu împliniri şi multă muncă. din multe puncte de vedere nu m-aş schimba. la altele mai am mult de lucrat. mi-ar trebui însă un post-it pe care să mi-l lipesc pe frunte ca să nu mai uit ce şi cum. mi-e dor de lucruri frumoase, mi-e dor de plăcerea cititului pe care nu mai reuşesc să o regăsesc de ceva vreme, mi-e dor de coincidenţe ciudate şi amuzante. mi-e dor de un ceai, mi-e dor să desenez. mi-e dor de atât de multe lucruri...

Foto.

I'm no expert, but as far as I'm concerned

Dragostea nu înseamnă libertatea de a părăsi. Dragostea înseamnă înţelepciunea de a căuta şi de a găsi. Dragostea ar trebui să fie de un singur fel. Aşa cum îţi iubeşti părinţii toată viaţa, tot aşa ar trebui să fii în stare să iubeşti un străin care îţi intră în inimă pe nepregătite, iar tu ştergi praful în cel mai ascuns colţ al inimii, îi faci culcuş acolo, îl laşi chiar să arunce ţigări încă nestinse, iar apoi, într-o dimineaţă de noiembrie, găseşti gol colţul acela în care se odihnise chiar cu o seară înainte omul care ar fi trebuit să te iubească pentru totdeauna. Sunt cuvinte care astăzi nu mai înseamnă nimic. Nici eu nu cred că aş avea cum să iubesc acelaşi om toată viaţa. Ne-am educat singuri să căutăm înfriguraţi un soi de fericire care şi-a pierdut definiţia, o iubire care dacă azi există, mâine are toate şansele să dispară. Poveştile despre iubirea veşnică au dispărut încă de acum un secol şi jumătate. Omul modern a evoluat spre o singurătate care cu siguranţă nu îl va înălţa mai sus de stele, ci îl va prăbuşi în el însuşi. Omul nu a fost creat pentru singurătate, cum ar putea să se înalţe când el singur caută cu disperare iubirea aceea care l-ar împlini cu adevărat, când îşi doreşte să simtă ceea ce alţii simţeau cu sute de ani în urmă, dar astăzi el nu le mai cunoaşte denumirea?
Dragostea ar trebui să fie ceva pentru care noi încă ar trebui să mai luptăm. Iubirea s-a transformat însă într-un trademark ai cărui clienţi sunt veşnic nemulţumiţi.
Foto.

deşi aristocrat

nu vrea să se numească Jean-Paul. Mai bine Ursuz.

hai să-ţi arăt Bucureştiul noaptea

sau hai sa vezi cum pregătesc pricomigdale pentru nimeni. sau hai să vezi de ce nouă nu ne-ar fi bine aşa cum crezi tu. hai să-ţi arăt străzile pe care mă plimb noaptea, cu paşii nimănui în urmă, cu paşii nimănui lângă mine, dar cu tine de mână şi în priviri. hai să-ţi arăt de ce nu mi se mai face dor de nimeni niciodată, dar de fiecare dată de tine. să vezi cum ninge de la fereastra aceea înaltă. să vezi cum plouă când plouă şi cât de dureros e totul uneori. să vezi cum e când noaptea se termină deşi nu aş vrea. să vezi în ce m-am transformat. hai să-ţi arăt cum eu nu mai pot să iubesc, iar tu nu poţi înţelege. hai să-ţi arăt cum nici în stare să mă îndrăgostesc nu mai sunt, dar tu nu pricepi şi crezi că sunt un om rău. hai să-ţi arăt Bucureştiul noaptea şi de ce tu nu ai voie să te îndrăgosteşti de mine. hai să vezi cum totul în jur nu e format decât din aparenţe, cum eu nu sunt cum crezi, iar tu nu eşti cum ai vrea să văd. hai să-ţi arăt cum am renunţat la tine şi cum am uitat. sau cum aş putea să îmi petrec timpul cu tine fără să mă mai îndrăgostesc vreodată. hai să-ţi arăt cum am devenit cadoul de Crăciunul trecut. un cadou defect, incapabil de iubire.

Hai sa-ti arat Bucurestiul noaptea

chiar nimic-nimic, nu.

aşa că mă uit la filme şi mănânc ciocolată şi mere şi portocale. apoi îmi pare rău că am mâncat atâta ciocolată aşa că trec la următorul film. some of you might find this page interesting. enjoy those movies, music and the lovely book. :)

christmas is all about candies nowadays

sunt acasă şi mănânc toate bomboanele din cutia cu bomboane de Crăciun. tough luck, bad luck. I did exactly the same thing last year. sunt înconjurată de tone de zapadă, mă bucur că nu l-am votat pe primar şi am intrat cu totul într-o vacanţă în care nu fac absolut nimic. din ianuarie, mă întorc la BCU (cu spor, sper). şi vreau un loc nou pentru ceai, inspiraţie şi scris. un loc întunecat, cu fereastră spre trecători, clădiri înalte şi copaci bătrâni. cunoaşteţi?

no Internet connection whatsoever

offtopic random nonsense:

"If we are not that satisfied with our present lives, what can that possibly mean? I could blame myself for not being ambitious enough or I can blame other people for not contributing to a perfect world. However, I cannot help but wonder: how would my life be if I were to live in a whole different country, in a whole different city? Let’s say Prague, let’s say Moscow, London, Paris or Vienna. Let’s say other people, other faces, other personalities, other thoughts, other feelings, other hard new feelings. Other streets, other loves, other places in which one would waste night after night. We all dream about this possible, but not that real life. Is it possible that we were born in the wrong place?
People around us begin fading away. Away from us because of us or because of their own faults, for having disappointed us in one way or another. And it is then, when we become tired of trying to forgive and forget, that we want new clothes and new lives. New clothes so that we would not recognize ourselves in the mirror nor be recognized by others. New lives so that we would wake up embracing new mornings with a brand new sunlight.

What I lost
I’m not sure I ever lost anyone. As someone once said, people are not ours so we can never actually lose them. But I might have lost you at some point, I am still not sure. And then, well, then I think I never knew how to fall in love again. No pain, no gain. So maybe you should make me cry a little, suffer a little, and maybe, but only maybe, I’ll learn how to love a man again. The weirdest part in all this messed-up story is that you didn’t hurt me, but I hurted you. So how come I am the one sitting on an edge asking myself what the hell happened with my ability to actually love or miss any sort of you. But this is yet another question I cannot answer. It even crossed my mind that I might be asking for too much, for the impossible. Yet again, there is no such thing as impossible. There is only human cowardness. And I have it when it comes about so many things (including bungee-jumping and unhealthy relationships). At least I know you can get hurt only one time while bungee-jumping. Can’t say the same thing about relationships and that is why I’ve been escaping rotten flings which were about to transform into something which you, my fellow readers, like to call a serious relationship just so you’d have the impression that something in this world is certain, that at least he or she is for sure. But then the break-up hurts like shit, isn’t it?
My advice: make sure the rope has no cut in it before you bungee-jump.

What’s yet to come

New Year’s resolutions and the bogus conviction that everything will change this year, that you are going to become a better person, that you will lose or gain weight, that you will get that job, that you will finally get the car you want, that you’ll fall in love, that you’ll be able to tell him or her that you’re heading towards opposite directions. No, it’s just another year in which nothing will change because we are just as lazy as we’ve been last year and the year before and..."

road block

Odata cu prima ninsoare din aceasta iarna, CIR-ul (Caile Inzapezite Romane) s-a confruntat cu o mare dilema: cu ce sa curate zapada de pe peroane? Cum lopetile nu s-au inventat inca si in zona Garii de Nord, doar doua posibilitati au strabatut mintile luminate ale celor de la conducere: 1. sa se curete zapada cu mainile si sa se care in buzunare pana la iesirea din gara.
2. sa astepte primavara cu soarele cel bland si bun.
Cum costurile achizitionarii de manusi pentru angajati ar fi depasit bugetul CIR-ului, acestia au decis ca cel mai intelept e sa astepte luna martie.
Pana atunci insa, pasagerii sunt rugati sa nu alunece de pe peroane.
Personal v-as sfatui sa faceti credite pentru un elicopter. In cele mai multe judete din tara, plugurile de zapada au disparut. Soferii sunt rugati sa isi echipeze masinile cu lame.

pentru cei care nu urasc Craciunul spunand ca a devenit prea comercial

magic fm are in playlist numai colinde. :)

Zilele trecute am vazut Scrooge (1935), poate fi vazut si online pe youtube la o calitate destul de buna.

Last Christmas

Craciunul trecut postam despre Craciunul de altadata. Ma mir si eu de cat de repede s-a facut iarasi iarna. M-as ghemui intr-un colt de pat si as mormai celor din jur ca vreau sa fiu lasata in pace pana la primavara deoarece m-am hotarat sa am program de urs.

Avem o tara frumoasa...

Ba deloc. Avem o tara urata. A devenit un cliseu murdar sa spunem ca tara noastra e frumoasa si ca trebuie sa ne mandrim cu ea. Tara noastra este urata. Avem doar cateva constructii mai frumoase, in rest, peisajele le-am cam defrisat, razuit sau forat. Cu ce drept ne asumam meritele pentru cele cateva ramasite arhitecturale care abia daca atrag cate o mana de turisti in fiecare an? Traim intr-o tara plina de oameni urati. Necivilizati. Niste oameni care nu ar trebui sa aiba dreptul de a fi cetateni. Si da, generalizez. Pentru ca, in general, oamenii din Romania sunt exact asa cum am spus mai sus. Un loc poate sa ni se para frumos doar pentru ca suntem inconjurati de oameni care ne plac si a caror mentalitate nu a uitat sa se alinieze cu cea europeana. A avea o tara frumoasa inseamna a avea trotuare (de preferat pentru pietoni, nu pentru masini), strazi, cosuri de gunoi, curatenie, soferi disciplinati, oameni educati. Lista continua cu zeci de alte lucruri pe care noi nu le avem si pentru a caror indeplinire nu facem nimic. Asa ca, prin comparatie cu zeci de alte tari cu adevarat frumoase, tara noastra este urata. Si stiu sigur ca oamenii se trag din maimuta altfel nu imi explic regresul atat de vizibil al multor "cetateni" din tara noastra care, nu-i asa, nu mai seamana deloc cu cea pe care ne-o descria Alecsandri in manualele de limba romana cand noi eram inca prea mici pentru a sti ce ne asteapta. Dar nu-i nimic, eu ma bucur deoarece atunci cand involutia lor se va fi incheiat, ii vom lua pe oamenii-maimuta si ii vom duce la zoo sau le vom da drumul in jungla, intr-o "societate" in care isi vor gasi cu siguranta locul.

prea multă ciocolată

prea multă ciocolată. o cutie întreagă, mai exact şi un ou kinder cu o broscuţă de plastic defectă şi brioşe cu mult prea multă ciocolată. şi acum şi o durere de cap. multe scurtmetraje de două zile încoace, mult mers prin zăpadă şi frig. mulţi necunoscuţi vorbăreţi, prea multe chipuri, prea mulţi "salut, eu sunt...". Prea mulţi maidanezi şi prea multe maşini. Mult frig şi prea puţin timp. Şi o stare de rău de la prea multă ciocolată. O cutie întreagă, mai exact. Prea multe "şi"-uri şi prea puţine virgule. Prea multe amintiri şi prea puţini oameni. Multe ceşti cu ceai şi prea puţină mâncare. Multe filme şi prea puţină muncă. Multă zăpadă şi prea mult frig. O cutie întreagă, mai exact.

acum că ninge

lucrurile sunt tot timpul anapoda şi sunt mereu în întârziere sau ajung mai devreme pentru că mi-a fost teamă că o să ajung prea târziu. şi mi-e somn tot timpul şi sunt obosită mai mereu. şi nici inspiraţie nu mai am, acum că ninge şi mi-e frig mereu.

lumea mea e tricotată toată

aş vrea să mă ascund, acum că te cunosc atât de bine. acum că ştiu că nu te-ai putea oferi altcuiva, că nu ai putea să sacrifici nimic, nici măcar un zâmbet. de sentimente nu mai vorbim. aş vrea să mă ascund sub zăpada care, uite, nu mai vine. aş vrea să mă ascund sub pătură şi să rămân acolo până când cineva o să îmi spună că s-a făcut primăvară, că nu trebuie să îmi fac griji pentru nimic şi nimeni. că până şi copacii au decis să rămână înfloriţi tot timpul, că o să mai rămână puţină zăpadă în unele colţuri umbroase, doar aşa, că să nu uităm cum arată. că în rest vom sta pe iarbă, aşa cum am visat de atâtea ori, aşa cum de prea puţine ori am făcut.
îmbătrânesc, altfel nu îmi explic oboseala aceasta. oboseala de a mai încerca să fiu cu tine. renunţarea la a-ţi mai spune că mi-e dor. înainte obişnuiam să spun că viaţa e imprevizibilă, că are un mod al ei de a ne face surprize plăcute şi de a ne face să zâmbim. imprevizibilul s-a şters încetişor din peisaj, vreau doar linişte şi dimineţi prelungite la nesfârşit. dimineţi în care să mă trezesc şi dimineţi în care să adorm zece ore mai târziu. dimineţi fără paşi pe covor, fără uşi închise, fără voci, fără nimeni. dimineţi leneşe, atât de leneşe încât să poţi renunţa la viaţa toată pentru o dimineaţă fără sfârşit.


© Verde Ursuz

de ieri

oficial, traducător. poate cel mai frumos plic pe care l-am deschis vreodată. :)

resolutions and solutions

m-am hotarat sa scriu o carte pentru copii.

decembrie

corectez de zor o prefaţă, ascult feist şi încerc să nu mă gândesc că pe masa din bucătărie domneşte majestatea sa, tarta cu vişine. azi-dimineaţă am crezut că o să ningă, dar nu a fost să fie. a început în schimb să plouă, fără milă şi fără sens. în librărie, ciudat de mulţi oameni au cumpărat astăzi ascuţitori.

şi zi aşa

pe mine mozart mă face să mă simt bine. pe mine ceaiul mă face să mă simt bine. pe mine un zâmbet mă face să mă simt bine. pe mine o dimineaţă însorită mă face să mă simt bine. pe mine o zi de toamnă perfectă mă face să mă simt bine.
şi totuşi, în ultima vreme, deşi înconjurată de zeci de lucruri frumoase, de prieteni şi de zâmbete, nimic nu m-a mai făcut să mă simt bine. îmi doresc în continuare să regăsesc starea aceea de fericire simplă şi aparent nemotivată. zen. aş fi toată numai zâmbete.
am acum un început de grădină la pervaz, printre cutii cu ceai şi lumânări şi grâu. printre cărţi pe care le-am cumpărat şi încă nu mi-am făcut timp să le citesc.
cumva, trebuie să mă reorganizez. cumva, trebuie să folosesc din plin şi cu cap tot timpul acesta liber pe care îl am în mâini şi care mai avea puţin şi mă înghiţea cu totul.
cumva, trebuie să reînvăţ şi pentru cei care uită uneori să zâmbească, iar din cauza lor uit şi eu.

offtopic: tare nu-mi place că au închis ceainăria pentru târg. etajul 1 şi mansarda erau suficiente, zic eu. m-aş fi dus cu drag să beau un ceai la cărtu şi să-mi imaginez că afară-i linişte şi pace. dar nu mai avem unde până pe 31 decembrie. mergeţi oricum la târgul din mansardă. e frumos, I bet a cup of tea on it!

sad for having lost yet another day (or night)

but I would do it again. Going down the rabbit hole has never been easier.

uneori când te privesc am impresia că we could have been. nu am însă nevoie decât de o clipă la fel de scurtă pentru a-mi da seama că we will never and never could. alteori, când te privesc, ai impresia că we could have been. unfortunately, it will take much longer for you to understand that we will never and never could.
totul o să fie bine. cu bune şi cu rele. but what's exactly good and what's exactly wrong? and if wrong makes me feel good, doesn't that wrong become good? you'll have to help me out with this one.
and now about you, a whole different you. it's funny how I sometimes think that I could've taken care of you for the rest of my life. but as one clever man once said, love is found in the mind, not in the heart.
so take me by the hand and let's go down this bumpy road together.
maybe we've already peeked and now it's high time we fell. down, down this bumpy road. I'd waste every night, too bad I have to sleep from time to time. too bad I waste myself along with these nights. I feel sorry for having thrown away kisses and hugs. I wasted my lips with you and my time. and I feel equally sorry for both.
sure, I have to go back out there and make it through. sometimes I get sick of it, sick of me and sick of you. and I wish I could stop this feeling of slowly fading away. perhaps everything will turn out just fine and I'll do more than just enjoying every minute of every night. with or without you.


things are fine. things are always fine.

I feel useless these days.

I lie to myself so I bake a cake once in a while. And then I feel like running and hiding.

let is snow, let it snow, let it snow.

vreau sa ninga, sa ninga, sa ninga a uitare, a amintiri cu tine si fara tine, a amintiri cu un tine inexistent si tocmai de aceea perfect, a vise implinite si a calatorii pe care altfel nu le-am face niciodata. sa ninga cu oameni buni si frumosi si fericiti, sa ninga cu zambete si cu cadouri impachetate frumos, sa ninga cu manusi de lana colorate pe care oamenii le-ar prinde din zbor si care li s-ar potrivi manusa. sa ninga asa cum nu a mai nins pana acum. cu brazi de craciun, cu stele si cu gene inghetate. sa ninga cu cantecele preferate ale tuturor, sa ne traim luna decembrie intr-un urias concert de zapada si note muzicale, sa ninga cu clape de pian, sa ninga cu corzi de chitara si arcusuri, sa ninga cu carti, cu cesti de ceai si pisici somnoroase. sa ninga, sa ninga, sa ninga asa cum nu a mai nins niciodata.



Let it snow! Let it snow! Let it snow!
Asculta mai multe audio Muzica

mai bine să.

aş vrea să pot închide undeva pentru totdeauna toate stările de rău. dar ele se întorc pe nesimţite şi ne strică uneori cele mai frumoase momente. şi ştiu, ştiu prea bine că nu ţine decât de noi să ne dăm seama că fericirea e în lucrurile mărunte, că nu trebuie să ne lăsăm doborâţi de o tristeţe inexplicabilă pe care începem să o acceptăm fără să ne mai punem niciun fel de întrebări. e iarnă aproape şi casa miroase a ceai negru şi a prăjitură cu ciocolată. nici azi nu aş mai ieşi din casă, dar din alte motive. aş vrea să prelungesc starea aceasta de bine la nesfârşit.
m-am desprins relativ uşor de trecut. acum acesta încearcă să revină prin oamenii pe care i-am lăsat în urmă. a-i primi înapoi ar însemna doar că nu am crescut, că nu m-am schimbat. din fericire însă, câteva luni de zile au fost suficiente pentru a mă transforma într-un om pe care nu îl recunosc atunci când mă privesc în oglindă. şi mi-e bine aşa, în această stare de nepăsare din care sorb cu nesaţ în fiecare zi. şi mi-e rău aşa, fără voinţă şi cu teama că toate acestea ar putea dispărea într-o zi. şi totuşi, lucruri mari se vor întâmpla. lucruri frumoase care ne vor face să zâmbim mai mult decât am sperat vreodată.

edwin collins - a girl like you
Asculta mai multe audio Muzica

just made this

ca supa să aibă şi un desert.

azi nu mai reuşesc să ies din casă

aş vrea să devin invizibilă şi să se termine odată cu tot. azi nu mai reuşesc să ies din casă. nu e nimic acolo, afară. aceiaşi oameni care nu înţeleg nimic, dar care se prefac că au habar. aceleaşi priviri pline de compătimire. aceleaşi feţe pline de o nepăsare bolnavă. sunt unul dintre voi. sunt pentru alţii ceea ce voi sunteţi pentru mine. rănim şi suntem răniţi. şi avem cumva curajul să ne privim în ochi. eu am uitat. am învăţat să privesc în jos, să mă ascund, să nu mai zâmbesc. n-aş vrea să mai ies din casă. nu pot să mai ies azi din casă. nu e nimic acolo. aceeaşi partitură, acelaşi disc zgâriat peste care acul a trecut de sute de ori. o să ningă. pentru prima dată, mă tem de prima ninsoare. ar fi trebuit să o împărţim. ar fi trebuit să ne împărţim fulgii şi îmbrăţişările şi fericirea. am întârziat deja spre nicăieri. ar fi trebuit să îmi iau haina şi să îmi leg şireturile. să mă prefac că nu s-a întâmplat nimic. să ies din casă şi să merg din nou pe aceleaşi străzi. dar azi, am obosit. azi nu mai pot să ies din casă.

te uită cum ninge decembre...

o să mă iubeşti, aşa nebună cum sunt. aşa slabă, aşa temătoare, aşa neştiutoare cum sunt. aşa tristă uneori, aşa nemulţumită de mine. aşa sinceră. iubitoare. o să mă iubeşti fiindcă nu ai de ales. o să te iubesc. aşa slab cum eşti. aşa temător. neascultător şi sincer. o să ne iubim. o să ningă în curând. o să ne iubim printre primii fulgi. aşa reci cum sunt.

mai bine de atât

mi-e bine. atât de bine încât noaptea trecută nu mai ştiam ce să fac cu atât de mult bine. aş fi luat la pachet momente din fiecare oră. dimineaţa a venit cu un ceai atât de bun încât am decis să nu mă mai dau jos din pat. dar va trebui. o să mâncăm pui cu ghimbir şi o să născocim planuri de oameni mari.
o să mă întorc în Berlin mai curând decât credeam. şi de data asta nu o să mi se mai pară atât de rece. :)

She's an apple pie

Good morning, dearest!

Tchai. O zi cu zâmbete.

Am uitat să zâmbesc. Poate că am uitat cum să zâmbesc. Poate am uitat că nu zâmbesc. Poate pur şi simplu am încetat să mai zâmbesc. Şi totuşi, înăuntru sunt toată numai zâmbete. Încerc aşadar să îmi dau seama de ce zâmbetele nu vor să mai iasă la suprafaţă. De fapt, nici nu încerc. Poate faţa mea o să zâmbească din nou când o să aibă ea chef. Dacă nu vrea, poate are un motiv întemeiat. Sau poate nu are niciunul şi pur şi simplu se gândeşte că azi iar e frig şi că ar fi trebuit să ia alt fular ca să nu îi mai îngheţe nasul. Sau poate nici nu vrea să zâmbească. Poate că azi e într-adevăr ţâfnoasă. Azi a fost o zi cu zâmbete. Nu ştiu dacă şi la exterior, dar după un prânz cu dl. H şi cina cu draga mea dragă, nimic nu putea să îmi mai strice ziua. E drept, m-am şi răsfăţat cumpărându-mi ceaiuri şi cutii pentru ceai. Iar acum mă răsfăţ din nou, cu merele preferate, o cană de bio indian chai şi muzica fără de care starea de bine nu ar fi completă. Şi zâmbesc. Nu ştiu dacă acum se vede şi la exterior, dar zâmbesc. :)

Nu am putut să nu observ că Bucureştiul arăta minunat în seara aceasta. Sau poate eram eu fericită.

Sunday evening song

aş închide ochii, dar mă tem că nu pot trece mai departe

îmbufnată sau zâmbitoare. cu NU în braţe sau cu un zâmbet mare pe chip. am de ales, dar nu mai ştiu ce să aleg şi cum să fac să fie bine. sau poate că ştiu, dar nu am voinţă. poate aştept, nici eu nu ştiu, să decidă altcineva pentru mine. sau poate un domn serios cu monoclu, joben şi mustăţi impunătoare, să scoată un strigăt înfiorător şi să mă pună la punct. să nu-mi mai dea voie să fac ce mă taie pe mine capul. să nu mai zăbovesc atâta, să nu mă pierd printre mărunţişuri, printre nasturi descusuţi, amintiri şi gânduri care nu fac decât să aducă şi mai multă ceaţă decât cea cu care toamna a venit deja. nu-mi place cum ştiu ce am de făcut, dar nu fac nimic. nu-mi place cum mă bucur de o parte din viaţă, dar nu fac nimic pentru a mă bucura şi mai mult de ea. nu-mi place cum am grijă să îmi împlinesc dorinţele doar pe jumătate.

Voi cu câte jumătăţi de măsură umblaţi?

mic tratat cu pisici, ceaiuri, frunze uscate si alte nelămuriri tomnatice

m-am dus la cărtu să cumpăr o cană cu o pisică, dar pisica nu mai era pe raft aşa că am luat cu mine o carte şi am rămas acolo să uit că astăzi am dormit toată ziua mai ceva decât dormea poate într-o zi ploioasă pisica de pe cană. în ultima vreme e atât de noiembrie încât nu mai vreau să ies din casă decât pentru a cumpăra mere şi ceai şi poate nişte mănuşi galbene pe care nu ştiu dacă să le iau de teamă că mănuşile albastre vor fi geloase (sunt deja foarte supărate de când le-am cumpărat pe cele turcoaz). mă ascund sub două pături, printre şapte perne ca piticii din poveste, fiecare cu personalitatea ei şi adorm cu cartea de marketing în braţe. nimic nu funcţionează mai bine zilele acestea pentru a mă face să adorm. ar trebui să dorm mai mult, mi-e foarte clar în minte, dar în mintea mea se învârt acum tot soiul de prăjituri şi cărţi pe care nu reuşesc să le mai termin de citit şi fulare începute pe care nu vreau să le deşir şi gânduri pe care vreau să le îndes în sertare şi oameni pe care încerc să îi evit pentru că aşa mi-e cel mai uşor să nu mă supăr. am gânduri de toamnă, multe ore în ceainăria preferată, cadouri de cumpărat, hârtie colorată de lipit şi de adunat zâmbete. am de cumpărat cărţi şi flori şi biscuiţi zâmbitori şi turtă dulce cu glazură colorată chiar dacă mă voi transforma într-o bilă uriaşă cu mustăţi de ciocolată şi mă voi rostogoli până la universitate. mâine am de făcut drumuri, de cumpărat plicuri şi timbre, de notat, de conspectat, de trezit devreme pentru a avea timp să le fac pe toate.

Au Revoir Simone-The Lucky One
Asculta mai multe audio Muzica

Ne pare rău, nu mai avem.

"Un gram de iubire, vă rog."

mi s-au terminat rezervele de iubire, am golit fiecare borcan, am întors fiecare etichetă şi am verificat fiecare raft. nu mai e nimic acolo, a început să se aşeze un praf auriu şi uşor peste care nu-mi vine să suflu ca să îl dau la o parte. nu a mai rămas nimic din rezervele de iubire păstrate pentru iarnă, s-au consumat înainte de vreme, iar acum nu mai am de unde să iau altele şi nici nu îmi doresc. nu mai vreau decât linişte, cărţi, căni cu pisici, ornamente noi de brad, miere în sticluţe sub formă de urşi, tarte de toate soiurile, culorile şi aromele, şerveţele cu ochelari şi umbrele, îmbrăţişări sincere de la oamenii care îmi sunt dragi. nu mai vreau dureri de cap, dar nu mă deranjează dacă o să răcesc din nou şi nu mai aud. nu mai vreau decât multă linişte şi pace. fără tine, fără tine şi fără tine.

Foto.

Cu milă şi tristă mirare

mă tem de iarna care va veni, mă tem de prima ninsoare, mă tem de dimineţile care urmează, mă tem de eşecuri, mă tem să închid ochii şi să păşesc în gol, mă tem de iubire, mă tem de greu, mă tem de necunoscut, mă tem de singurătate, mă tem de tăcere, mă tem de oameni, mă tem de furtuni, mă tem de fulgere, mă tem de amintiri, mă tem că sunt doar un biet om, mă tem că s-ar putea să am dreptate.


Nicu Alifantis
Asculta mai multe audio Muzica

Catching up

Prăjitura cu lămâie a văzut lumina bucătăriei în urmă cu două ore. Prima reţetă din cartea care îmi va aduce pe puţin zece kilograme în plus o găsiţi în penultima poză: banana loaf.

Warm Lemon Syrup Cake

Chocolate and Banana Loaf

The Lemon Cake again. :)

Photos by Verde Ursuz.

Bon appetit!

15 noiembrie 2009 (Bucharest by night)

O plimbare prin faţa Ateneului. Două persoane. Eu şi celălalt eu. Pe strada Benjamin Franklin gazele se opresc între 16.00 şi 20.00. M-am aşezat pe marginea de piatră a gardului care înconjoară Muzeul de Artă. Privesc Ateneul şi scriu. E tot un fel de pictură şi scrisul. Avem uneori nevoie de modele. Sau poate pictura e un fel de scris. Poate că puţinii oameni care mai trec la ora asta mă cred nebună. O nebună care scrie la nesfârşit aceleaşi cuvinte în faţa Ateneului. Nu prea sunt locuri în care să te opreşti şi să te bucuri de noapte la întâmplare. Sigur, poţi să te aşezi oriunde, aşa cum am făcut eu acum, dar nu m-ar mira ca un jandarm să răsară de prin tufişuri şi să îmi spună că nu am voie să stau aici. Sigur, nu deranjaţi pe nimeni, doar că nu e voie. Sigur, nu deranjez pe nimeni. În Piaţa Amzei, un copil dormea pe trotuar, cu palmele lipite de asfalt. Mai târziu am vrut să mă opresc să îmi cumpăr o îngheţată, dar am renunţat. Chiar avem nevoie de atât de multe? Cu siguranţă, nu.
Aerul ăsta rece nu mai pare atât de poluat noaptea. Nu ştiu din ce motiv, dar îmi plac aburii respiraţiei mele. Şi ai respiraţiei celuilalt eu. Uneori respirăm la unison şi atunci se mai vede doar un singur şir de aburi.
[Decizia de a fi aşa cum vreau să fiu.]
Aveam nevoie de gol, de spaţiu, de singurătate. Poate acum lipseşte doar Beagle-ul pe care aş fi putut să-l scot la plimbare. Într-o seară, poate, într-o seară. Bucureşti, noaptea. Lumini galbene, munţi de frunze căzute, clădiri renovate frumos. Nu ştiu ce simţiţi voi, dar mie îmi place Bucureştiul. Părăsesc marginea de piatră. Îmi iau celălalt eu de mână şi plecăm acasă. Noapte bună!

să zâmbim, ce altceva ne-a mai rămas de făcut?

mi-ar plăcea să existe un magazin plin de cutii colorate, cutii cu buline, cutii cu mustăţi, cu pălărioare şi cutii cu papioane albastre şi verzi. un magazin plin de cutii minunate în care cineva ar pune în fiecare zi câte un strop de fericire. dar ştiu sigur că aş deveni dependentă şi că aş cere poate chiar din prima zi un kilogram de fericire. luckily enough, fericirea nu poate fi cumpărată. ne-o construim singuri atunci când suntem cu adevărat mulţumiţi de noi şi pasionaţi de ceea ce facem.

I love the smell of lemon in my Saturday tea

A piece of my room as it is right now.

It's Saturday, isn't it?

O nouă zi, gânduri noi. Am început cu cerealele preferate în bolul preferat. Mi-a lipsit acest mic dejun. A urmat filmul Julie & Julia şi un ceai negru for my regular headache. Last night I felt old and tired so I freaked out and probably took the best decision I've taken lately. Şi azi plănuiesc să cumpăr seminţele de condimente şi pământ de flori. Şi mai târziu, s-ar putea să scot televizorul din debara (da, televizorul nostru e în debara, we're that bohemian :p). I miss watching cartoons and drinking hot cocoa milk. So wish me luck with that. It's quite a big T.V. but after moving a huge bed by myself, nothing can stop me now. O să încerc mai târziu să fac prima prăjitură din minunata carte. Asta după ce o să mă asigur că am înţeles corect despre ce ingrediente este vorba deoarece e în engleză şi se pare că există mai multe tipuri de zahăr şi mai multe tipuri de făină. Cam atât. Nu se vrea a fi un post de căzut pe gânduri. E soare şi azi trebuie să facem lucruri frumoase. Şi poate să încercăm să fim mai buni. Şi zâmbitori.

Pe mai târziu!

I am terribly sorry for these low-quality photos (it's neon light, dar visez la o bucătărie cu ferestre mari prin care să intre din plin lumina naturală).


Someone gave me a piece of morning knowledge: "doesn't matter what anyone thinks.
it's just you, your life and what makes YOU happy." So thank you.

nothing, nothing at all.

Când nu mai ai nici măcar puterea de a nu-ţi deschide inima în faţa oricui, îţi dai seama că trebuie să schimbi ceva. Pentru că cei care nu te cunosc te vor înţelege greşit şi nu vor ezita nicio secundă înainte de a-ţi analiza deciziile şi de a le judeca în mod eronat împreună cu alţi oameni care nu se cunosc nici măcar pe ei înşişi. Aşa că cel mai bine e să dai înapoi. Să închizi uşa aceea care până acum a fost întredeschisă, dar curentul care se făcea tot timpul din cauza asta îţi dădea dureri cumplite de cap. Poate că uneori trebuie să ajungi să simţi totul foarte puternic pentru a-ţi da seama că nu e bine. Că ţie nu-ţi e bine.

ce-i mult, strică

şi ce-i puţin, nu ajunge.
cam asta se discuta ieri într-o maşină în drumul spre ikea (---> offtopic detail).
but it got me thinking. avem în noi o tristeţe care aparent nu are niciun motiv, dar e acolo şi cred că oamenii vor deveni din ce în ce mai trişti. avem din ce în ce mai mult şi, în acelaşi timp, din ce în ce mai puţin. e ca şi cum am lua tot timpul nişte medicamente care nu au decât efect de scurtă durată. nu avem cum să ne umplem viaţa cu alte lucruri la fel de goale. nu o să facem decât să mărim golul acela şi să ne adâncim într-un sentiment apăsător care va ajunge să ni se întipărească pe chip. vom privi melancolici în loc să zâmbim.
am cunoscut în ultima vreme oameni care se întristează brusc şi atunci vezi pe chipul lor că tu nu ai ce face pentru că dacă le-ai zâmbi, ei nu ţi-ar zâmbi înapoi. mi-am dat seama că sunt unul dintre ei. mă întreb dacă nu cumva suntem toţi la fel.
vreau să mă pot trezi din nou la 7 dimineaţa şi să mă bucur de un ceai negru perfect. să am timp pentru plimbările de dimineaţă, să apreciez lumina aceea de dimineaţă şi bucuria unei noi zile. să mă bucur îndelung de un ceai în Cărtureşti, să am timp să citesc, să am un program, să fiu responsabilă, să nu mai simt că alunec spre ceva care mă duce fix spre nicăieri.

Ca la mama acasă

Să-mi fie cu iertare, dar nu m-am putut abţine. Cum nu am reuşit să mă trezesc azi-dimineaţă la 7.30 şi să fac clătite cum era în plan, le-am făcut în seara aceasta pe fugă (dar voi puteţi să le faceţi pe aragaz, fireşte). Unele sunt cu dulceaţă de afine, iar celelalte sunt cu dulceaţă de cireşe. Mie îmi plac cele cu dulceţuri nu foarte dulci, dar asta e ce-am avut prin frigider. Promit să încerc să fac şi varianta americană (if that's in fact where the fluffy pancakes were invented).


Şi în caz că vă întrebaţi dacă Verde Ursuz s-a pus pe gătit şi nu o să mai scrie despre iubire şi alte dileme existenţiale, ei bine, m-am pus într-adevăr pe gătit ca la carte, dar dilemele rămân aşa că voi reveni în curând şi cu rândurile obişnuite.

Dezmăţ.

De când am descoperit-o pe Mazilique, aş găti zi şi noapte. Deşi ar fi trebuit să nu mă mişc din faţa laptopului şi să termin de citit o minunată carte de marketing, am dat cu ochii de aşa ceva. Aşa se face că nişte rozmarin s-a strecurat printre tastele calculatorului. Nu întrebaţi. Cam asta e ce a ieşit, nu e mâncare, e dezmăţ:

boundaries

nu prea le mai văd rostul. s-ar putea să avem o singură viaţă. s-o trăim, zic.

Today I send my love to

Kitten.

Mi-am dat seama că am multe de învăţat de la tine. Cum am mai spus, nu o să îmi pară rău după timpul în care nu ne-am văzut. E un nou început.

Cu drag.

fericirea stă într-o ceaşcă de ceai

mi-e bine şi nu mi-e bine. fericirea stă într-o ceaşcă de ceai şi în braţele lui.
a început noiembrie, luna mea preferată. a început să mi se facă dor şi să vreau să mă ascund sub pături cu o ceaşcă de ceai în mâini. să nu mai ies decât atunci când mi-ai spune că vrei să ne plimbăm în noapte, aiurea pe străzi. când nimic nu ar părea târziu, când nimic nu ar părea greşit. când totul ar fi, pur şi simplu. dar mă tem că o să înceapă să ningă în curând.
mi-e bine şi nu mi-e bine.

dezmăţ

într-o viaţă anterioară am fost mixer:

Brioşe ţigăneşti, cum bine a zis H.

cakes and bakes

Printre multe alte lucruri frumoase, ieri am primit de la D. şi A. cartea care mă va face să stau un picuţ mai mult prin preajma cuptorului:

Therefore, after having read at least 50 pages for my marketing class, o să mă duc să cumpăr ciocolată şi o să încep să fac brioşe. În toiul nopţii, dar mai contează?

sunt unii oameni

care sunt trişti fără un motiv anume, care sunt înconjuraţi de alţi oameni, dar continuă să nu fie mulţumiţi de ceea ce au. Problema e la ei şi nu ar trebui să se plângă fiindcă alţii nu au nici pe jumătate cât ei.

Mai sunt şi alţi oameni trişti cu adevărat, trişti din adâncul inimii, atât de trişti încât te întristezi şi tu când vezi cum zâmbetul le dispare uneori, iar privirile li se pierd în singurătatea propriilor gânduri. Pe ei doar unii oameni îi pot face fericiţi. Sunt acei oameni ca nişte raze de soare, de care ne îndrăgostim cu toţii dacă avem noroc să îi întâlnim. Ei sunt siguranţă, căldură, prietenie, dragoste, fericire. Sunt acei oameni care sfâşie ceva în noi când pleacă.

Şi mai sunt şi acei oameni care sunt trişti din când în când, iar în rest sunt mulţumiţi şi poate fericiţi în weekend-uri.

Voi cum sunteţi?

What I've been up to II

We had some sort of a dinner.

We went to see a Japanese contemporary art exhibition.

I was thinking how would one of those look on my wall.

I wonder what were they thinking.

On our way back, we found a poor three legged cat, one of the most beautiful cats nevertheless.

In the evening, we rediscovered the moon.

către nicăieri

Nimicul nu poate să conducă decât spre nimic.

în zorii vârstei

încercănaţi şi cu sufletul în bătaia vântului, găurit parcă de gloanţele unui război inexistent, am renunţat să ne mai ferim de ploi. am renunţat să mai încercăm, am renunţat să mai credem că se mai poate, că mai există, că încă suntem, că nu e încă imposibil. judecând numai după aparenţe, ne îmbrăţişăm strâns şi fals, cu zâmbete ipocrite în colţul gurii, cu zâmbete triste şi enervate, cu depresii ascunse şi priviri tulburate. alunecăm în jos, încet, dar sigur, fără să lăsăm impresia că ne pasă. şi uneori, mai presus de ceilalţi, ne imaginăm judecători ai unor vieţi pe care nu le înţelegem şi pe care le condamnăm. fără să ne putem abţine, începem să dispreţuim ceea ce am devenit. speriaţi, ni se pare cel mai la îndemână să ne ascundem în noi de cei care ne-au devenit fraţi gemeni şi oglinzi.

am călcat în picioare noiembrie

nopţile s-au adunat într-o nesfârşită călătorie către nicăieri. treptat, am început să alunecăm în întunericul rece al lui noiembrie, către noi, către nimic, îmbrăţişaţi ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat vreodată, trişti şi obosiţi, ducând în spate propria existenţă, din zi în zi mai apăsătoare. cu zâmbete false, cu priviri care nu mai spun nimic, cu vorbe care încep să doară, îmbrăţişând noiembrie. nimic nu mai contează pentru noi, nimic nu mai contează pentru nimeni. înfriguraţi, privim cu teamă nesfârşită zecile de necunoscuţi. sunt ca noi, se plimbă călcând noiembrie în picioare, îmbrăcaţi doar cu propriile temeri, şi se face frig, din ce în ce mai frig.

Aurelie and Nina

I've been doing a lot of things lately, but mostly I just went out and wasted the enormous free time that I have... unfortunately, I guess. However, every day (or better said, every night) is really great and I spend almost all my time with my dear friend Suzee. So tonight I went to Yann Tiersen, I felt like everybody there was a little bit disappointed because Yann did not play not even one of the songs which made him well-known in Romania. But it was Yann nevertheless. :)
And then we went to a friend's birthday, brought him a chocolate b-day cake and then we left and ended up in Control which became some sort of a second home for us. I've seen my favourite couple there tonight (I already told you about them in a previous post). And only for tonight we were Nina from Sweden and Aurelie from Paris. It was fun fun fun... :)

offtopic: today I made ratatouille for the fifth time so I think it might become my favourite dish.

Să nu ai aşteptări. Nu am. Dar nici tu să nu ai.

Of, şi câte poveşti aş mai fi avut de spus.

Iubire, după cum spuneam. Dacă ar fi să îi dăm (încă) o definiţie, e ceea ce ne face uneori puternici şi e ceea ce ne face uneori slabi. Chiar şi cel mai puternic bărbat va deveni, la un moment dat, slab şi neajutorat în braţele celei care s-a oferit să îl ajute printr-o îmbrăţişare sinceră şi fără aşteptări. Mama răniţilor. Multe dintre noi devenim câteodată astfel de personaje, pentru perioade mai mari sau mai scurte de timp. Chiar şi aşa, în chip de „cele care alină”, cel mai bine e să ne retragem repede când simţim că nu nu ne putem hrăni doar din alinarea celuilalt. Să nu ai aşteptări. Nu am. Dar nici tu să nu ai. Şi tot de cele mai multe ori, această îmbrăţişare ne este răsplătită printr-o retragere sistematică şi bine pusă la punct. Pentru că până şi cel mai puternic bărbat, odată descoperit, dezbrăcat de rămăşiţele unei foste armuri purtate acum doar de nevoie în faţa societăţii, se va retrage stăpânit de o teamă pe care „cele care alină” nu şi-o vor justifica niciodată. Instinctul ne spune când e cazul să sperăm, să iubim, să luptăm sau când să ne retragem. Raţiunea nu face decât să deformeze totul prin argumente şi contra-argumente. Instinctul îmi spune că am luat decizia bună. Să nu ai aşteptări.

Duminica vine întotdeauna cu zâmbete

let's do it over

nu ştiu cui să promit, mi se întâmplă uneori să încalc promisiunile făcute mie însămi, aşa că o să promit blogului, aşa cum există el, cu scriitor şi cititori, că schimbarea aceea pe care mi-o doresc, că întoarcerea aceea de care am mai vorbit, va începe de luni. de luni pentru că luni are întotdeauna miros de nouă zi. pentru că nimic nu o să se schimbe cu adevărat dacă nu mă schimb şi eu. nu ştiu alţii cum sunt, dar eu de luni îmi iau veşminte noi.

zen-zen

ar trebui să dorm mai mult, să citesc mai mult, să zâmbesc mai mult, să îmbrăţişez mai des, să iubesc mai mult. ar trebui să beau mai mult ceai, să fiu mai recunoscătoare, să iert mai repede, să uit mai uşor, să fiu mai fericită. ar trebui să râd mai mult, să ascult şi mai mult, să îmi pese mai puţin şi să mă întristez şi mai puţin. ar trebui să nu mai uit niciodată ce-am scris acum. şi nici voi. ar trebui să fim pur şi simplu un picuţ mai fericiţi. nu ştiu la voi cum e, dar aici e soare. în alte zile, aş fi fost tristă fără motiv. pentru fericire nu există însă motive aşa cum adesea ne întristăm fără un motiv anume. prin urmare, să fiţi fericiţi, chiar dacă la voi plouă sau bate vântul sau cineva tocmai v-a dat un motiv de supărare. cum spuneam, să zâmbim atunci când ne vine să plângem. o să fie bine.

Let me ask you this

ar trebui să ne mulţumim cu mai puţin? să "lăsăm de la noi" în speranţa că vom fi fericiţi? să închidem ochii şi să ne lăsăm luaţi în braţe de cineva care nu ar aduce decât instabilitate emoţională? ei bine, dacă mă întrebaţi pe mine, nu. în primul rând, nu ar trebui să lăsăm pe nimeni să ne convingă că nu merităm ceea ce ne dorim. şi, mai apoi, fericirea e acolo, dar nu o să apară dacă renunţăm pentru că pur şi simplu e mai uşor aşa, în braţele lui, în braţele ei. prin urmare, nu ar trebui să ne mulţumim cu mai puţin. cumva, undeva, ar trebui să găsim întotdeauna puterea de a merge mai departe fără să avem impresia că ne irosim viaţa prin această continuă căutare. ce s-ar fi întâmplat dacă cei mai mari scriitori ar fi renunţat să scrie pentru că nu reuşeau de la bun început? şi poate nu e cel mai bun exemplu, cu siguranţă, nu e, dar ce s-ar întâmpla dacă ne-am trăi viaţa renunţând continuu în loc să mergem mai departe şi să devenim mai puternici? şi oricât ar suna de clişeic, se întâmplă. fericirea nu înseamnă suferinţă, fericirea nu înseamnă lacrimi şi, ce e poate cel mai important, fericirea nu înseamnă compromisuri. fericirea nu înseamnă să ajungi cu inima făcută zdrenţe în braţele cuiva şi să spui "am obosit, aici rămân". fericirea înseamnă să te trezeşti cu inima împăcată, să zâmbeşti ştiind că persoana de lângă tine nu te-ar face niciodată să suferi şi că nu a trebuit să lupţi din răsputeri pentru privirea aceea care acum îţi înseninează dimineţile. fericirea înseamnă să fii liniştit de la început şi până la sfârşit. fericirea nu înseamnă că nu există lacrimi din când în când. dar fericirea înseamnă liniştea împăcării, cu remuşcările şi sinceritatea fără de care împăcările nu ar trebui să existe. fericirea nu se câştigă prin certuri care duc în cele din urmă la ură. fericirea există, altfel nici nu ar fi purtat un nume.

It's funny how...

...viaţa ne poartă către cele mai mari aventuri.



Spre ce ne îndreptăm atunci când vine vorba de iubire? Spre ce ne îndreptăm dacă am uitat să-i dăm o definiţie clară? Dacă am uitat ce simţim atunci când iubim şi am uitat cum să le povestim celor care acum ar trebui să experimenteze primii fiori ai iubirii? Spre ce ne îndreptăm dacă nu mai putem să spunem exact ce ne doare atunci când ceva în noi se frânge?

Ce-am pierdut şi când anume? Şi cum se face că devenim atât de laşi încât ne temem de aproape orice? De necunoscut ne-am temut întotdeauna, dar acum ne temem să nu trecem iarăşi prin aceleaşi întâmplări.

N-ar fi teribil să te trezeşti într-o dimineaţă şi să îţi dai seama că ai uitat să iubeşti? Că oricât ar ţine cineva la tine, tu nu mai eşti în stare să oferi nimic, nici îmbrăţişări, nici săruturi, nici măcar un zâmbet, oricât ar fi de fals. N-ar fi teribil să te trezeşti într-o dimineaţă şi să te întrebi spre ce te îndrepţi acum că nu mai poţi să simţi nimic, nici măcar când cineva îţi cerşeşte iubire, iar tu îţi întorci privirea spre propriile dureri, închise în tine de atâta vreme încât nimeni nu le mai poate vindeca?

nu degeaba verde ursuz

uneori se instalează, odată cu ploaia, un sentiment de goliciune şi teamă. şi mai apar apoi nori negri de furtună pe care nici măcar ceaiul nu-i potoleşte, nici măcar muzica, nici măcar eu. se instalează, odată cu frigul, dorul acela de a fi iubit, iubit cu adevărat, iubit până când ai uita că afară e frig şi toamnă. sunt momentele acelea în care nu te mai temi să îţi dezgoleşti sufletul în faţa lumii întregi, nu te temi să laşi liber un izvor de sinceritate care nu a folosit nimănui niciodată, dar care ţie îţi e medicament şi uneori îţi aduce zâmbete. construit astfel, lumea păşeşte parcă mai uşor pe lângă tine, cu zilele şi nopţile ei din ce în ce mai lungi şi reci. o să ningă în curând, bine-ar fi să ne uităm de pe acum supărările şi să ne pregătim de marile depresii.

adunate-n sac grămadă

mi-e dor de tine când pe înserat se-ntorc acasă şi se ţin de mână tot soiul de iubiţi şi de amante ce-abia s-au cunoscut de-o săptămână.

uneori se întâmplă atât de puţin şi totuşi, atât de multe...

un gest mic pentru ceilalţi, un zâmbet pentru mine. :)

daca toate umbrelele s-ar lua de mana

trotuarele ar deveni deodata mult mai colorate daca toate umbrelele s-ar lua de mana, daca umbrela timida si rosie a doamnei de la etajul 3 ar lua de brat umbrela cenusie de la parter care iese foarte rar din casa, daca umbrela galbena cu elefanti turcoaz nu ar mai vrea sa plece de langa umbrela mare si in carouri a domnului serios care lucreaza in cladirea aceea in care umbrelele nu au voie sa intre asa ca sunt inghesuite cu brutalitate la intrare intr-un suport in care sunt uitate pana la terminarea programului si de unde pleaca uneori cu alt proprietar decat cel care le-a lasat acolo de dimineata; daca umbrela transparenta ar lua de mana umbrela roz cu urechi de pisica si s-ar plimba agale printre alte sute de umbrele cu pete de vopsea, cu urme de dulceata sau ochi somnorosi desenati cu o carioca aproape tocita, daca toate umbrelele ar deveni in sfarsit prietene si ar acoperi trotuarele, iar pasarile s-ar intreba ce fel de flori atat de mari infloresc toamna; daca in sfarsit tu m-ai lua de mana, iar nimeni nu s-ar mira cum de umbrela cenusie si gri a luat de mana o umbrela verde si ursuza.

când vântul suflă cu atâta putere încât te ascunzi şi mai mult sub pătură şi nu mai vrei să pleci...

n-ai mai vrea să pleci. aş putea să creez o lume imaginară în care totul ar fi perfect, în care eu aş fi perfectă, în care tu ai fi perfect. în care îmbrăţişările s-ar pierde printre aşternuturi cu miros de zăpadă şi frig. de seara până spre dimineaţă. n-ai mai vrea să pleci când cafeaua ar avea aroma perfectă sau când ceaiul ar fi cel mai bun pe care l-ai băut vreodată. n-ai mai vrea să pleci când ai descoperi că tot ceea ce contează la un om este privirea pentru că nimic nu te lasă mai bine decât ea să îi citeşti în suflet. dar cum noi nu suntem perfecţi, nu ne pasă niciodată nici de cuvinte, nici de priviri. în căutarea perfecţiunii, rătăcim la nesfârşit, ameţiţi de amintiri ale unor iubiri trecute şi de noi dezamăgiri.

în căutarea dimineţilor pierdute

pisica pătrată şi-a umplut burta de porţelan cu ceai verde încă de la şapte dimineaţa. din colţurile camerei, din covorul cu urme de valuri şi din uşile de carton se învălmăşeau sunete ascuţite care îmi zgâriau somnul. m-am trezit fără să mă trezesc. încet, paşii s-au îndepărtat de pat şi s-au apropiat de amintirea nopţii trecute. de nişte ochi a căror culoare nu mi-o mai amintesc. poate erau negri. sper că erau negri. de nişte cuvinte pe care nu vreau să mi le amintesc. ne-am oprit în dreptul unui dulap cu sertare în care s-a ascuns fumul de ţigară. cu spatele lipit de el, adun rămăşiţele a ceva ce ar fi putut să fie. mucuri de ţigară şi zâmbete obosite. există oameni care transformă în cioburi tot ce ating. şi nu sunt cioburi de sticlă frumoasă şi colorată cu care nişte copii ar putea să se joace. sunt cioburi pe care dacă le adunăm şi le lipim la loc, vor rămâne urme şi totul va fi mai fragil.

îmi zâmbeşte, nu-mi zâmbeşte, îmi zâmbeşte, nu-mi zâmbeşte...

în piept am o broşă cu zâmbete culese de la tot soiul de oameni. sunt oameni care zâmbesc cu gust de cafea, sunt oameni care zâmbesc cu o idee timidă în colţul gurii şi oameni care zâmbesc chiar şi atunci când sunt serioşi. azi-dimineaţă, acul ascuţit a străpuns şi zâmbetul tău.

Toţi, dar absolut toţi copiii vecinilor sunt graşi

Domnişoara Nepriceputeanu nu se pricepe la multe lucruri. De multe ori se înţeapă cu acul atunci când coase nasturii ursului de pluş pe care tot ea i-a desprins din greşeală. Uneori trebuie să pună apă de mai multe ori ca să facă ceai pentru că uită de ea şi apa se transformă în vapori şugubeţi care fug la joacă afară, iar ea se miră de fiecare dată cum de nu mai este apă acolo. Când face prăjituri pentru toţi, dar absolut toţi copiii din vecini, domnişoara Nepriceputeanu uită să pună glazura de ciocolată aşa că o ia de la capăt şi îi cheamă iar pe copii să le dea prăjituri, de data aceasta cu glazură. Toţi, dar absolut toţi copiii vecinilor sunt graşi. Uneori încearcă să citească, dar se înconjoară de fiecare dată cu romane şi volume de poezii şi uită ce a început şi ce trebuia să termine de citit. În mintea ei, Don Quijote era însoţit la drum de Motanul Încălţat, iar Sancho a salvat-o pe Frumoasa din Pădurea Adormită. Mai demult, dar tare demult, domnişoara Nepriceputeanu a încercat să iubească. Şi a iubit, dar într-o zi l-a strâns în braţe atât de tare, încât băiatul care o iubea pe domnişoara Nepriceputeanu s-a speriat şi a fugit. De atunci, domnişoara Nepriceputeanu nu a mai strâns în braţe pe nimeni, de teamă să nu dispară. Copiii vin la uşă, iau prăjiturile şi o sărută pe obraz. Uneori stau şi la ceai, dar părinţilor le e teamă ca nu cumva domnişoara Nepriceputeanu să înceapă să ţină prea mult la ei şi să vrea să îi strângă în braţe.

Cause I'm running out of words

when we accidentally meet.

de când mi-am zis că am timp, s-a dovedit că am timp.

hello.
hello.
totul e un joc de priviri, la urma urmei nici nu avem nevoie de altceva.
am cunoscut un om care se aştepta să îl cert ca pe un copil mic şi atunci când nu l-am certat, nu a ştiut cum să reacţioneze. unii oameni mari sunt copii în stofă de calitate, cu cravată sau papion. înăuntru se ascunde însă un copil care nu ştie ce să facă aşa că aşteaptă ca cineva să îl certe pentru ceva ce nu a făcut. aşa o să ştie ce trebuie să facă de fapt.
aşa ne dăm seama dacă noi am crescut sau nu.

tu, octombrie. zâmbete şi frânturi de pian.

chiar şi aşa pe ploaie, hai să ne iubim. în ploaie, ce-ţi pasă dacă trecătorii ne vor privi şi ne vor judeca pentru sărutările noastre pline de patimă? se vor umple străzile cu şuvoaie de apă murdară, cutii de bere goale vor trece plutind şi se vor opri deasupra unor canale. şuvoaie de apă cu o spumă gri şi murdară, mai lipsesc broaştele strivite sub roţile maşinilor. aici nu ies râmele după ploaie, oamenii le-au zidit pentru totdeauna. şi o să plouă, o să plouă ca acum, uită-te numai cât de greu e cerul, parcă o să ne strivească sub toată mânia aceea pe care abia dacă o mai poate stăpâni. şi o să ascultăm muzică. atât de tare încât o să devină dureros şi vecinii vor anunţa poliţia, dar cum casa nu are uşi, nu vor avea pe unde să intre. suntem ca râmele, zidiţi într-o încăpere cu tavan din cer prin care plouă de când au anunţat că e octombrie.

Zilele şi nopţile îmi par la fel

...de la o vreme.

Am scris aproape în fiecare noapte, am tradus şi-am tradus şi-am tradus. Azi munca mi-a fost răsplătită prin bani, printr-un e-mail cu veşti bune şi prin începerea unei perioade care se va dovedi cel puţin interesantă. Concertul Those Dancing Days a fost anulat, dar noaptea a fost oricum minunată. Nici ploaia de la 4 dimineaţa nu m-a supărat. Acum e 4.13 şi sunt prima care vă spune "Bună dimineaţa!".
Mâine seară (adică în seara asta) ne vedem la filmul lui Mungiu la Studio. Merită văzut. :)

Home Sweet Home

Home Sweet Home

http://www.youtube.com/watch?v=3AgTAS-MJJQ&feature=related

poate şi john coltrane a muşcat într-o noapte dintr-un măr în timp ce se uita pe fereastră

la ora unu verde ursuz mânca popcorn şi scria despre xhtml. cu câteva ore mai înainte băuse un ceai cu Diana în Cărtu şi îşi cumpărase pisica pătrată care o aştepta încă. acum i se părea că aude zgomote ciudate din bucătărie, din baie, din hol. verde ursuz nu ştia că se făcuse deja unu, dar continua să scrie despre logo design şi aproape că arsese popcornul. câteva minute mai târziu (zece), verde ursuz făcuse alergie la popcorn. desigur, puteau fi de vină şi prăjiturelele cu ciocolată din Cărtu. Dar nu, cu siguranţă era de la popcornul aproape ars. lui verde ursuz i se păru iarăşi că aude zgomote stranii. din bucătărie, din baie, din hol. john coltrane îi cânta cu o voce calmă o serenadă de toamnă. la unu şi nouă minute verde ursuz îşi sfârşi postarea. se gândi o clipă la ce fac cititorii ei, poate dorm, poate mănâncă un măr şi privesc pe fereastră, poate şi ei aud zgomote ciudate din hol, baie şi bucătărie.

there's a place called home and a place called "there"

nu suntem niciodată cu adevărat noi. ne adaptăm în funcţie de ceilalţi şi purtăm de fiecare dată câte o mască deşi în interior suntem la fel. dar nu o să-ţi pui niciodată masca de om serios atunci când vorbeşti cu ea şi nici nu o să pari că vrei să îţi săruţi şeful.

dar sunt lucruri pe care le ştiţi deja.

se pare că eu chiar am stricat maşina de cusut.

azi am făcut din nou ratatouille, brioşe (:D) şi am început să tricotez ceva ce sper să fie noul accesoriu preferat.

în rest, nimic. starea de linişte se menţine. mi-e bine şi mi-e bine şi mi-e bine. mă întristez uneori, dar încerc să îmi aduc aminte că trebuie să uit şi să iert. şi ce e mai important, că nu am dreptul să judec pe nimeni. aşa se face că în ultima vreme am chef să îmbrăţişez pe toată lumea. aşa se face că din relaţiile cu ceilalţi, chiar şi din cele care acum s-au destrămat, nu mai păstrez decât amintirile frumoase. orice prietenie/relaţie se termină din vina ambelor părţi. un lucru important pe care l-am învăţat recent şi încerc să nu-l uit. viaţa fără resentimente, regrete şi analize care dau dureri de cap e mult mai frumoasă.

later edit

cred că am stricat maşina de cusut. :-s

acum chiar că nu mai am ce face decât să tricotez.

am timp, vreţi?

sunt o învălmăşeală de lucruri şi sentimente. am timp să mă întind dimineaţa cât vreau eu, printre perne şi rămăşiţe de vise. am timp să îmi cumpăr ceai, să stau ore în şir la Cărtureşti, să zâmbesc, să mă opresc pe Calea Victoriei şi să admir norii. mi-am uitat responsabilităţile pentru câteva zile, parcă merit toate aceste clipe. am timp să stau cu voi toţi la ceai, am timp să vă împărtăşesc toate poveştile mele şi să ascult poveştile voastre. am timp să merg încet şi să ajung la fix. am timp să zâmbesc până mă dor obrajii. am timp să tricotez şi am avut timp să îmi cumpăr bilet pentru Those Dancing Days şi o să am timp şi pentru Yann Tiersen. am timp să desenez biciclete pe pereţi şi să nu dorm noaptea. am timp să scriu poveşti, am timp să meditez la tot timpul pe care îl am. sunt fericită, fericită, fericită.

now, is there anything I can do for you?

La menteuse-Carmen Maria Vega

Carmen Maria Vega - La Menteuse - Official Music Video from SOWATT STUDIO on Vimeo.

te uită cum plouă novembre...

miroase a toamnă, miroase a frunze uscate şi frig. miroase a noiembrie, a mănuşi abia scoase din sertar. miroase a tricotat şi a ghem de lână cu care te joci tu, motan neastâmpărat. miroase a fular şi a îmbrăţişare pe alei ascunse. miroase a paşi prin ploaie, a cer de plumb gata să cadă şi să ne acopere pe toţi într-un somn profund, de toamnă. miroase a ceai şi a castane coapte, a poveşti nemuritoare şi a bunici cu ilic.

în dimineţile acelea în care fumul se ridică de la ţigara ta şi se împleteşte cu aburul ceştii mele cu ceai.

în curând o să ningă. ne vor acoperi fulgii în întregime, va uita lumea de noi şi vom fi în sfârşit singuri, singuri cu adevărat.

oh, when I'm falling on my knees.

în curând ochii tăi îmi vor regăsi privirea.

oh, the fall. this terrible gorgeous autumn.

Un zâmbet, o zi

M-am trezit zâmbind. Urma o luptă cu birocraţia. În alte zile aş fi ajuns acasă nervoasă şi obosită, supărată de stat la cozi şi alergat prin tot Bucureştiul. Am reuşit însă în exact o oră şi douăzeci de minute să printez nişte cereri lângă Universitate, să legalizez un act pe bulevardul Elisabeta, să plătesc nişte taxe pe Calea Victoriei şi să depun alte acte la Ministerul Justiţiei (lângă Casa Poporului). Nu am zburat, am mers pe jos şi am zâmbit continuu.

Iar acum o să dau o fugă până la Cărtu ca să văd dacă pisica pătrată mai e acolo. Şi printre cărţi şi muzică bună, o să citesc şi-o să citesc şi-o să citesc...

Currently reading:
The Catcher in the Rye-J.D. Salinger
Meteorii- M. Tournier

Şi mai târziu, o să fiu aici (dacă vă place Alexandrina Hristov, ne vedem la Hilton). :)

Fericirea e in mâinile noastre

O să credeţi că am luat-o razna. Unii dintre voi, cel puţin. Citind cărţi despre budism (azi am citit Buddhism.Eight steps to happiness-Dieter Glogowski) am decis că îmi voi ghida viaţa după principiile budiste. Pentru că până acum nothing seemed to work. Şi de ceva vreme sunt pur şi simplu fericită cu adevărat. O să scriu mai multe despre ce înseamnă a-ţi găsi pacea interioară care modifică totul în jur. Desigur, viaţă fără durere nu există, dar ţine de noi să ne lăsăm doborâţi sau să devenim mai puternici.

so you say

ce bine că e toamnă, ce bine că eşti tu.

Happy fingers

dor.

offf, nu mai scap de tine.

azi am vrut sa imi cumpar o cana cu o pisica supraponderala, dar nu mai stiu nici eu de ce nu am cumparat-o. as vrea ciocolata. nu am mai mancat ciocolata de doua saptamani. cum au trecut cele doua saptamani fara ciocolata habar nu am. ascult aceleasi piese si as vrea sa le schimb, dar in mod placut si bolnavicios in acelasi timp, imi plac toate piesele. da, acele piese. in seara asta am adormit. iar eu nu dorm NICIODATA ziua asa cum nu invat NICIODATA dupa 11 noaptea. si cand m-am trezit, era intuneric. visam, nu mai stiu ce, dar stiu ca din cauza asta m-am trezit. s-a facut frig. azi am desenat biciclete si le-am pus pe perete. o sa vedeti poze in curand. o sa merg la concert Those Dancing Days. :D :D :D ma duc sa imi incalzesc supa si sa incerc sa imi imaginez ca in apartament exista totusi ciocolata. poate ar trebui sa fac o ascunzatoare de care sa uit si sa fiu surprinsa de fiecare data cand as da peste multe cutii de ciocolata. de cate ori ma duc la carturesti am chef sa scriu pe blog. mai ales de cate ori ajung sus, printre cesti si pachetele cu ceai. a fost o duminica interesanta. cu lucruri ciudate si decizii sanatoase. cu un om si zece minute si mult soare. si convingerea respectivului vizitator neasteptat ca eu as fi altfel decat sunt in realitate. mare pacat, nu-i asa? chiar si voi ma cunoasteti mai bine si nu m-ati vazut niciodata. :)

How love works

In a manner of speaking, ai putea să mă ştergi din memorie.

Când ne îndrăgostim de cineva, se întâmplă din două motive (nu neapărat din amândouă deodată): aspectul fizic care ne atrage sau frumuseţea interioară. se întâmplă din păcate şi să ne "dezîndrăgostim" la fel de repede atunci când interiorul iese la suprafaţă. când începi să fii dezamăgit de fiecare cuvânt, când îţi dai seama că persoana respectivă nu ţine la sinceritate şi că nu te apreciază pentru ceea ce eşti. E uşor să îţi dai seama cum arată omul potrivit. O să simţi că lângă el poţi fi tu cu adevărat. Când cineva nu vede în noi lucrurile care nouă ne plac, atunci cu siguranţă nu o să le vadă niciodată. Atunci e momentul să punem punct. Acestor oameni le face plăcere să îşi complice singuri viaţa şi să îşi piardă timpul cu cei atraşi în mod nevinovat în poveştile lor complicate. Mie nu-mi place aşa că fac o întoarcere de 180 de grade şi merg mai departe.



Nouvelle Vague - This Is Not A Love SOng
Asculta mai multe audio Muzica

Ratatouille şi buburuza

Azi mi-a urat bună dimineaţa o buburuză.
Locul de unde nu aş vrea să mai plec vreodată decât dacă aş putea să mă trezesc ca prin vis în inima Parisului.
Ratatouille a la Ratatouille. ;)) A ieşit perfect, în caz că nu mă credeţi, ştiu pe cineva care poate să confirme. :p Am descoperit aici reţeta (alături de multe altele la fel de gustoase şi sănătoase).

Serile în Bucureşti se transformă de la o vreme în zile.

Festivalul George Enescu

Enescu este ca o furtună. Când tunetele încetează brusc, liniştea se transformă în flaut.

Beautiful things

do happen.

şi nu, nu sunt miracole. sunt lucruri care ni se întâmplă pentru că până acum nu a fost momentul potrivit. am învăţat că există un timp pentru toate şi că ori de câte ori nu se întâmplă cum am vrea, e mai bine să zâmbim şi să ne gândim că e mai bine că s-a întâmplat aşa. sau, mă rog, că nu s-a întâmplat. nu ştiu dacă sunt plimbările de dimineaţă, nu ştiu dacă e de la ceai, dar sunt înconjurată de stări de bine. :) în curând o să vă plictisesc cu astfel de revelaţii, aşa că va trebui să se întâmple ceva. cel mai probabil, tot un lucru pe care l-am regretat cândva fără să ştiu că exista un moment şi pentru el.

şi bună dimineaţa!